CIO Mind

M-am lăsat de fumat. Am slăbit 30 de kilograme. Deci am ceva voință. Dar nu m-am putut vindeca de e-mail.

Comentariile de la un articol recent în HBR parcă erau comentarii de un site despre lăsatul de fumat: toată lumea știe ce trebuie făcut, dar nimeni nu reușește să se lase de fumat.

Aceleași sfaturi le-am văzut și acum 5 ani și acum 10 ani. Și totuși continuăm să fim inundați de e-mailuri în fiecare oră din zi și din noapte. Este clar că nu este o problemă de știință ci de voință:

• Știm că nu e bine să dăm „Reply to All”, dar o facem. Dacă ne acuză cineva că nu comunicăm cu restul colectivului, sau Doamne Ferește! că suntem afectați de secretomanie… Așa că mai bine să trimitem la toată lumea.
• Știm că nu e bine să citim e-mailurile la fiecare 2 minute, dar o facem. Altfel colegii vor crede că suntem leneș, sau că tărăgănam lucrurile și nu ne-am adaptat la societatea modernă care trăiește în timp real. Așa că mai bine ne supărăm pe cei de la IT care au pus intervalul de verificare la 5 minute și continuăm să apăsăm obsesiv pe „Send/Receive”.
• Știm că nu e bine să trimitem e-mail colegului care stă în fața noastră, dar o facem. E mai bine să rămână scris, că cine știe? Și dacă avem ceva rău de zis, putem pune în CC pe cine e nevoie să știe că a dat-o în bară, că doar se apropie evaluările anuale și e liber un singur post de manager … Așa că mai bine îi scriem un email că „Verba volant, scripta manent”.

Probabil că nu vom scăpa niciodată de e-mail, sper totuși că vom reuși să-l facem mai suportabil.

Întotdeauna am fost convins că interacțiunea fizică, față în față nu poate fi suplinită complet de nici un fel de mijloc electronic de interacțiune sau comunicare. Și întotdeauna mi-au lipsit cifrele pentru a dovedi asta.

Astăzi am găsit în cele din urmă dovada. Pe HBR Blog Network, Bob Frisch scrie:

Frequent, informal coordination helps smooth the way to organizational effectiveness, and the personal bonds formed by working nearby can enhance a management team’s working relationships. Formal analysis proves that this positive correlation is real and quite large. Zak Kohane, for instance, took time out from his work in computational genomics to resolve a debate on the subject with his dean at Harvard Medical School. The resulting paper measuring the correlation of distance with the effectiveness of team collaboration is, ironically, one of his most widely discussed. It offers quantitative support for the claim that office proximity significantly affects the quality of collaboration. Essentially, Zak and his collaborators showed, the closer coauthors sat to one another, the more effective the papers were that they jointly produced (as measured by how frequently the studies were cited in later articles). This was so whether the comparison was made between offices within a single building, within buildings on a single campus, or across the three Harvard Medical School campuses in Boston. “If you want people to work together effectively,” Zak concluded in a recent New Yorker article, “these findings reinforce the need to create architectures that support frequent, physical, spontaneous interactions. Even in the era of big science, when researchers spend so much time on the Internet, it’s still important to create intimate spaces.”

Articolul complet aici: Does It Matter Where Your Top Team Sits?

Pentru cei înclinați spre știință comunicarea științifică  a lui Zak Kohane: Does Collocation Inform the Impact of Collaboration?

Acum pot declanșa războiul împotriva teleconferințelor zilnice… Am arma supremă … MWA HA HA!